Mai, 2013

La Duminica Tomei

Duminica, Mai 12th, 2013

În a doua duminică după Slăvitul Praznic al Învierii Domnului, numită şi Duminica Tomei, Mănăstirea Frumoasa a fost vizitată de Prea Sfinţitul AMBROZIE, fost stareţ şi duhovnic al acestui aşezămînt, actualmente Episcop de Neftekamsk şi Birsk. Prea Sfinţiia Sa a asistat la Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, alături de oaspeţii şi ctitorii mănăstirii. (continuare…)

Sfînta sărbătoare a Învierii Domnului la mănăstirea Frumoasa

Duminica, Mai 5th, 2013

În ziua sărbătorii Învierii Domnului, la Mănăstirea Frumoasa, Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost oficiată, de către clerul slujitor, în frunte cu Ieromonahul IORDAN Sârbu, în prezenţa credincioşilor, care au avut dragoste să impartăşească, bucuria Învierii împreună cu obştea monahală. (continuare…)

Prohodul Domnului

Simbata, Mai 4th, 2013

În Vinerea Mare nu se mai slujeşte Sfînta Liturghie, pentru că Însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, şi se tine post negru.. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tînguirii lui Hristos, Care se află acum în mormînt. Numit şi Epitaf, Sfintul Aer este o pînza de in sau de mătase, de catifea sau de muşama pe care se afla imprimată ori zugravită icoana înmormîntării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos. (continuare…)

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI A PREA SFINŢITULUI PETRU, EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI

Vineri, Mai 3rd, 2013


ZIUA ÎNVIERII – ZIUA BUCURIEI
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREA IUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN EPISCOPIA DE UNGHENI ŞI NISPORENI
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI (continuare…)

Drumul Crucii- Întîlnirea omului cu Dumnezeu

Vineri, Mai 3rd, 2013

Pentru prima dată în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a avut loc anul curent acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, (continuare…)