În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului Prea Sfințitul Ambrozie episcop de Neftekamsk și Belebei a săvîrșit cinul înmormîntarii Maicii Domnului
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – una dintre sărbătorile cele mai venerate din Biserica Ortodoxă.
Cuvântul “Adormirea “, exprimă trecerea Maicii Domnului în veșnicie prin moarte firească. Dar, conform tradiției Bisericii în a treia zi dupa Adormirea Maicii Domnului a fost luată de către Fiul Său în Împărăția cerurilor. Ea sa înălțat la cer pentru a fi alături de Fiul Său, și să mijlocească înaintea Lui- Judecătorul Suprem pentru sufletele noastre, de multeori răi și neascultători.
În ajunul acestei sărbători mari, Episcopul Ambrozie, cu binecuvîntarea PS Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni,a oficiat slujba vecerniei și a privegherii și cinul înmormîntarii Maicii Domnului în biserica „Adormirii Maicii Domnului ”din mănăstirea Frumoasa.
