Viața Cuviosului Benedict
Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă “binecuvântatul”, era de lloc din provincia Nursia din tinutul romanilor şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. În şcoala laică a timpului nu a petrecut mult, deoarece singur şi-a dat seama că lipsa ştiinţei duhovniceşti îl poate lipsi pe om de „înalta cunoaştere a sufletului”. El a părăsit studiile laice fiind la nivelul „unui înţelept neînvăţat şi unui nebun plin de cunoştinţă”. S-a retras într-o mănăstire unde a primit tunderea în monahism din mîinile monahului Roman, după care s-a retrăgînduse într-un munte stîncos, a rămas într-o peşteră timp de peste trei ani, luptînd cu sudoare pentru curăţirea sufletului. Părintele său monahul Roman îi aducea pîine, pe care o cobora pe o sfoară la gura peşterii.
Cînd Sfîntul Benedict s-a făcut cunoscut oamenilor din vecinătate, şi vrînd el să fugă de slava lumii, s-a retras din peştera sa. El nu avea nici o milă cu sine. Odată, pe cînd l-au atacat fără veste necuratele pofte ale trupului, el şi-a dezbrăcat hainele şi s-a rostogolit gol printre spinii acelui loc stîncos, pînă cînd cu harul lui Dumnezeu a alungat cu desăvîrşire de la el gîndul la femeie. Văzînd lupta lui, Dumnezeu s-a milostivit şi l-a hărăzit cu multe daruri duhovniceşti: el avea duhul înainte vederii şi discernămîntului, al vindecărilor, al scoaterii demonilor, al învierii morţilor; el se înfăţişa unora, la mari distanţe, pe faţă; iar altora le apărea în vis.
Încă de la început el a întemeiat douăsprezece mînăstiri, în care a aşezat cîte doisprezece monahi în fiecare. Mai tîrziu, a întemeiat rînduiala monahală a Benedictinilor, ordin care există şi astăzi în Biserica Romano-Catolică. În ziua a şasea înaintea morţii lui, el a poruncit să i se deschidă groapa pe care şi-o pregătise încă de mai înainte, văzînd şi cunoscînd că i se apropie sfîrşitul. Și-a chemat atunci obştea, a sfătuit-o din destul şi şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu dragoste şi cu credinţă toată viaţa, în sărăcie şi curăţenie.
Cînd Sfintul Benedict a adormit întru Domnul, doi monahi, unul care călătorea pe drum iar altul care stătea în alt loc la rugăciune, au avut amîndoi aceeaşi vedenie. Ei au văzut o cărare care se înălţa de la pămînt la cer, acoperită cu o ţesătură scumpă de lînă şi luminată de ambele părţi de şiruri de bărbaţi. La capătul cărării stătea un bărbat de o frumuseţe nespusă, înconjurat de o lumină negrăită, care le spunea că pentru Benedict este pregătită cărarea, plăcutul lui Dumnezeu. În urma acestei vedenii, cei doi fraţi au aflat că iubitul lor stareţ a părăsit această lume. Sfintul Benedict a adormit cu pace la anul 543 după Hristos, intrînd în bucuria slavei celei cereşti din împărăţia Stăpînului Hristos.