Martie, 2012

Denia Acatistului Bunei Vestiri

Simbata, Martie 31st, 2012

În timpul Postului Sfintelor Paşti Biserica a rânduit două momente importante închinate Maicii Domnului: sărbătoarea Bunei Vestiri, prăznuită pe 25 martie/ 7 aprilie, şi Denia din sâmbăta săptămânii a V-a, numită „Sâmbăta Acatistului, în care în tinpul utreniei se citește Acatistul Bunei Vestiri. (continuare…)

Cuviosul Benedict sărbătorit la Mănăstirea Frumoasa

Joi, Martie 29th, 2012

Pentru mănăstirea Frumoasa pomenirea Cuv.Benedict are o însemnătate dublă deoarece maica stareță și-a sărbătorit Ziua Numelui.Cu această frumoasă ocazie la mănăstire s-a oficiat Liturgia Darurilor mai înainte sfințite la care au participat (continuare…)

Viața Cuviosului Benedict

Miercuri, Martie 28th, 2012

Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă “binecuvântatul”, era de lloc din provincia Nursia din tinutul romanilor şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. În şcoala laică a timpului nu a petrecut mult, deoarece singur şi-a dat seama că lipsa ştiinţei duhovniceşti îl poate lipsi pe om de „înalta cunoaştere a sufletului”. El a părăsit studiile laice fiind la nivelul „unui înţelept neînvăţat şi unui nebun plin de cunoştinţă”. (continuare…)

Episcopia de Neftekamsk și Belebei și-a lansat oficial pagina web

Simbata, Martie 24th, 2012

Cu bucurie sufletească avem ocazia să anunțăm că episcopia nou creată de Neftekamsk și Belebei din cadrul mitropoliei de Ufa (Rusia) și al cărui episcop a fost numit Prea Sfințitul Ambrozie (Munteanu), fost duhovnic al mănăstirii Frumoasa și-a lansat pagina electonică . (continuare…)

Duminica Sfintei Cruci

Luni, Martie 19th, 2012

La înjumătățirea postului întreaga Biserică Ortodoxă prăznueiște duminica închinată Sfintei Cruci.

Sărbătoarea are la origine mutarea unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci de la Ierusalim la Apameia pentru construcţia unei biserici. Potrivit Typikon-ului catedralei Sfintei Sofia (continuare…)

Întîmpinarea solemnă a Prea Sfințitului Ambrozie în episcopia de Neftekamsk și Belebei

Luni, Martie 19th, 2012

Днем, шестнадцатого марта, по благословению митрополита Уфимского и Стерлитамакского Никона епископ Бирский Николай встречал в уфимском аэропорту епископа Нефтекамского и Белебеевского Амвросия. С прибытием на уфимскую землю Владыку Амвросия также первыми поздравили (continuare…)

Slujba de ramas bun a Prea Sfințitului Ambrozie ,Episcop de Neftekamsk și Belebei la Mănăstirea Frumoasa

Duminica, Martie 11th, 2012

Astăzi în a doua duminică a Postului Mare, cînd Biserica Orodoxa cinstește pe Sfintul Grigorie Palama, mănăstirea Frumoasa a trăit momente de înaltă trăire duhovnicească alaturi de Prea Sfinția Sa Ambrozie , Episcop de Neftekamsk și Belebei, (continuare…)

Prima liturghie arhierească a episcopului Ambrozie la mănăstirea Frumoasa

Joi, Martie 8th, 2012

http://www.frumoasa.md/wp-content/uploads/2012/03/dscf0692.jpg Cu binecuvântarea PS PETRU, episcop de Ungheni și Nisporeni, în ziua de 8 martie 2012, când Biserica Ortodoxă sărbătorește aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul, PS AMBROZIE, episcop de Neftekamsk și Belebei a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în biserica Adormirii Maicii Domnului din mănăstirea Frumoasa. (continuare…)

În duminica Triumfului Ortodoxiei, Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala Hristos Mântuitorul şi l-a hirotonit pe arhimandritul Ambrozie (Munteanu) în treapta de episcop de Neftekamsk

Duminica, Martie 4th, 2012

La 4 martie 2012, în prima duminică a Postului Mare, duminica Triumfului Ortodoxiei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a săvârşit Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare şi rânduiala Triumfului Ortodoxiei la Catedrala Hristos Mântuitorul. (continuare…)