Decembrie, 2010

Zi culturală pentru elevii ŞTIM

Miercuri, Decembrie 15th, 2010

Astăzi elevii Şcolii Teologice de Iconografie şi Mozaic, la iniţiativa jurnalistei doamna Antonina Sârbu, soţia pictorului Andrei Sârbu, au avut deosebita ocazie să viziteze Muzeul Naţional de Artă a Moldovei, pentru a vedea colecţia de lucrări a pictorului. (continuare…)

Pomenirea Cuviosului Paisie de la Neamţ

Vineri, Decembrie 3rd, 2010

Cu bucurie în suflet şi în gând în data de 28 noiembrie în ziua de prăznuire a Cuviosului Paisie de la Neamţ, pelerini şi enoriaşi au avut deosebita ocazie să participe la hramul Schitului din cadrul mănăstirii noastre. Vieţuitorii sfântului așezământ au participat la Sfânta Liturghie după care s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Tot în această zi stareţa Schitului monahia Paisia şi-a serbat ziua ocrotitorului ceresc, şi a fost felicitată de către obştea monahală împreună cu duhovnicul, şi de toţi participanţii veniţi la acest eveniment.
(continuare…)