Inca din perioada sinodala, calugarii, prin trairea la maxim a Sfintei Evanghelii, au fost cei care au aparat cu indrazneala Biserica de tot ceea ce era strain invataturii Mantutorului si predaniei Sfintilor Apostoli. Din acest considerent s-a si stabilit regula ca episcopii sa fie recrutati din randurile monahilor. Nu toti episcopii au fost monahi din vocatie, unii dintre ei au primit monahismul ca o conditie de accedere spre arhierie. Poate ca din acest motiv, uneori in istorie, monahii au putut fi manipulati si folositi de unii capi ai Bisericii (care mai apoi au fost declarati eretici) in atingerea scopurilor propuse. Monofizismul in Egiptul si Siria sec. V-VI, spre exemplu, a rezistat datorita monahilor. Strazile Alexandriei si ale Antiohiei erau pline de calugari gata sa faca moarte de om “in numele adevarului”, dovada ca sentimentul de credinta si ravna pentru adevar, intr-un suflet necuratit de patimi, foarte usor poate creste in fariseism, fanatism si extremism religios. Iata de ce avva Pimen nu gasea important sa teologhiseasca despre Sfanta Scriptura. * Nu pentru ca ar fi neglijat cumva importanta studierii si cunoasterii Scripturilor (asa dupa cum ar califica aceasta atarnarea a marelui Avva vreun protestant, de ex.), ci pentru ca Sf. Pimen, ca un mare ascet, stia ca teologhisirea despre dogme intr-un suflet impatimit nu aduce folos, ci paguba!

Ce se intampla la noi?
In mare masura, manastirile noastre si-au pierdut legatura cu traditia. Monahii din vechea generatie sunt foarte putini si nu toti si-au pastrat luciditatea duhovniceasca, fara de care cu anevoie se poate reface legatura cu traditia monahala autentica. Pentru generatia noastra era nevoie de un alt Paisie Velicicovki, care sa fi renovat monahismul moldovenesc. Acest “alt Paisie” a fost sa fie fericitul intru pomenire Parintele Dorimedont, dar acest lucru nu s-a realizat, deoarece Prea Sfintia Sa, intr-un moment de incertitudine, a ales slujirea arhiereasca. Atunci cand l-am vazut pe patul suferintei, credeam ca Dumnezeu vrea sa-l intoarca la Noul Neamt si sa faca din el acel Mare Duhovnic al Basarabiei de care aveam nevoie. Dar se vede ca acolo, in Imparatia lui Dumnezeu, poate face mai mult pentru noi, decat daca ar fi ramas in mijlocul nostru. Parintii ne spun ca in lipsa unui Povatuitor-Avva avem la indemina scrierile patristice, dar acestea cu greu pot fi gasite in bibliotecile (daca sunt) manastirilor noastre.
Deci, lipsa unui model al monahului adevarat, lipsa unei trairi corecte, uneori, lipsa cunostintelor, adica necitirea si, respectiv, necunoastrea Sfintilor Parinti, ne-a adus la situatia in care multi dintre noi, monahii de azi, fiind slabi in gandire si in traire, cu greu percepem viata de manastire ca urcus spre Golgota, spre Tabor. Oscilarea de la o extrema la alta, adica de la libertinismul religios (cand nu vrem sa renuntam la placerile lumii) la pietism-fanatismul religios (cand numai prin haina si numele de monah ne pozitionam in tagma alesilor lui Dumnezeu), ne face sa devenim o masa de oameni foarte usor de manipulat. E destul sa apara si la noi, astazi, un “vladica Diomid” ca jumatate din calugari vor trece sub aripa acestuia si vor crede ca prin aceasta dau lupta cu satana, in numele adevarului. De ce? Pentru ca unora Adevarul, ca oarecand lui Pilat li se pare a fi “ce”, si nu “Cine”! Pentru unii, Adevarul este asociat cu respectarea formala a unor norme, criterii, reguli, din care si pentru care se cred a fi indreptatiti in fata lui Dumnezeu. Pentru ca nu se stie ca atunci cand Dumnezeu ne chiama sa marturisim Adevarul, de fapt ne chiama sa-L marturisim pe El, ca Dumnezeu al Iubirii. Adevarat este ca Biserica ne indeamna sa aparam Credinta, sa pastram Traditia si Unitatea in Duh, dar nicidecum nu cu pretul dezbinarii Bisericii, ci cu osteneala rugaciunii si cu marturisirea Adevarului prin pilda unei vieti smerite.

Cineva va spune ca trebuie sa dam lucrurile pe fata. Acum fiecare are libertatea sa puna in discutie orice subiect, fara indoiala!

Ceva mai inainte auzise-m ca in Romania s-a fondat o miscare pentru curatirea Bisericii de slujitorii nevrednici… Nu m-as mira daca si la noi s-ar initia o astfel de “legiune” care sa “faca regula” in Casa Domnului. Numai ca ma intreb ce dobandim pentru suflet, daca iesim astazi in public si spunem tuturor ca uite se zice ca patriarhul Moscovei ar fi KGB-ist, ca patriarhul Romaniei ar fi mason, ca mitropolitul Moldovei ar fi legat cu V.Voronin, ca mitropolitul Basarabiei ar fi dependent de V. Cubreacov, ca episcopul cutare ar fi desfranat, ca celalalt ar fi mafiot s.a.m.d.? Sporeste cumva credinta in inimile noastre? Convertim prin aceasta vreun eterodox la Biserica Adevarata? Convingem vreun necredincios sa creda in Dumnezeu? Sau poate ca pierdem si ceea ce am avut?! Activitatea acestor “ravnitori ai zilelor noastre” imi aminteste foarte mult de Pepelea din poveste, care taindu-si creanga de sub el, s-o fi gandit in mintea lui ca prin aceasta curata padurea de uscaturi. Dar una e sa spui o poveste si alta e cand pe cantar se pun sufletele oamenilor…

Parerea mea e ca aceste lucruri sunt nimicuri si prostii jurnalisitice cu miza populista. Ne mai ramane sa masuram si burtile preotilor, cum spunea cineva, si sa scriem despre asta prin ziare ca sa vada lumea cat de religiosi suntem.

Cum sa procedam?
Sa consolidam Biserica din interior, ca sufera lovituri puternice si se cam destrama. Cum? Prin schimbarea spre bine a fiecarui dintre noi. Sa nu asteptam sa vina schimbarile de sus, ca pierdem timpul. Sa nu dam vina pe capii nostri, ca asa e cel mai simplu sa te speli de obligatii si indatoriri. Sa nu cerem de la episcopi, preoti si monahi viata exemplara, iar noi sa continuam a trai “ca si toti”. Sa gasim solutii si ideii pentru refacerea unitatii Bisericii Ortodoxe din Moldova, salvarea tineretului prin o mai buna educatie religioasa, pentru ca a lor este ziua de maine. Sa ne gandim bine pe cine delegam in Parlament, cui incredintam carma tarii, pentru ca de ei va depinde viitorul nostru ca Neam si Biserica.

Cred ca anume acum avem nevoie de mai multa intelepciune, de mai multa cumpatare, de mai multa rabdare. Rugaciunea si ascultarea ar trebui sa fie calauza noastra si nu indemnurile unor “diomizi” (caci ei sunt si pe la noi), care in starea lor de tulburare sufleteasca, parasind razboiul cel nevazut cu patimile, sunt gata sa rupa pe unii dintre fratii nostri de Trupul Bisericii, in numele unui “razboi duhovnicesc”cu fantomele ecleziastice, atat de strain si impropriu invataturii celor pe care noi ii numim, cu buna dreptate, Parinti ai Bisericii, Aparatori ai Ortodoxiei si Purtatori de Dumnezeu.

Arhim. Ambrozie, m-rea Frumoasa

_____________________________________________________________________________
* La Avva Pimen, când a venit un pustnic de departe ca să-l vadă şi i-a pus înainte Avvei câteva citate din Scriptură ca acesta să-l lămurească cum stau lucrurile, Avva Pimen a continuat să împletească coşuri tăcând şi nedând nici un răspuns. Acela, dacă a văzut, s-a mâhnit şi a ieşit. Atunci ucenicul îl întreabă: “Avvo, Părintele acesta a venit de departe şi acolo, în ţara lui, este mare şi vestit, a venit să te vadă şi tu nici nu-l bagi în seamă?”. Iar Avva îi răspunde: “Ei, el îi mare, îi sus, în cer, vorbeşte despre Scriptură, dar Pimen e jos, pe pământ. Dacă mă întreba ceva despre patimi eu îi vorbeam, dar din Scriptură Pimen nu ştie”. Ucenicul a ieşit din urmă şi a zis pustnicului. Iar acesta, auzind aşa, s-a întors şi a zis: “Avva Pimen, mă chinuie gânduri de curvie”. “O, fratele meu!” - s-a sculat şi l-a îmbrăţişat. Iar pustnicul s-a întors în ţara lui mult folosindu-se.

Publicat: Miercuri, Iulie 23, 2008 at 10:01 am in Diverse.