BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI – UN DAR PE CARE NI-L OFERĂ DUMNEZEU DE SF. PAŞTI

p4120041-375×500.JPG În fiecare primăvara, Dumnezeu, din marea lui iubire de oameni, ne oferă un dar nepreţuit. Un dar, pe care ni-l dorim, un dar, pe care îl aşteptăm. De fapt, sărbătoarea Paştelui este o sărbătoare dublă. Ea îmbină în sine tristeţea şi bucuria, lacrimile şi zîmbetul. În primele secole ale creştinismului, Biserica cunoştea două feluri de Paşte, şi anume, Paştele Crucii şi Paştele Învierii. Adică, altfel spus, creştinii de atunci comemorau patimile şi moartea Domnului Iisus într-o sărbătoare aparte, numită tot Paşte, care era, în esenţă, premărgătoare, sau chiar începutul Paştelui Învierii. Este foarte important acest lucru, pentru faptul că Învierea Domnului se axează pe patimile şi moartea Lui cea de bună voie. De Paşti şi în toată Săptămîna Luminată tipicul slujbelor bisericeşti prescrie a se cînta la Sfînta Liturghie cîntarea „Cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. După cum explică marele liturgist Nicolae Cabasila, prin această cîntare Biserica indică la faptul că, numai îngropîndu-ne cu Hristos prin lepădarea de păcat, putem învia împreună cu El prin apa Botezului. Sau după cum se cîntă în canonul pascal:” Ieri cu Tine m-am îngropat, Hristoase, astăzi, înviind Tu, mă scol împreună cu Tine; cu Tine m-am răstignit ieri: Însuţi preamăreşte-mă, Mîntuitorule, întru Împărăţia Ta”. Biserica ne îndeamnă pe noi toţi, să nu iutăm că nu vom învia decît „murind păcatului”. Şi dacă cineva nu a simţit deplin bucuria Paştelui e pentru faptul că nu a simţit deplin acel Paşte al Crucii, adică nu s-a străduit să intre în esenţa slujbelor şi rugăciunilor săvîrşite în ultimile zile ale Săptămînii Patimilor.

Din păcate, tradiţiile şi obiceiurile moldoveneşti, întunecă, într-un fel oarecare importanţa Paştelui Crucii. Aşa se întîmplă că în zilele de joi, vineri şi sîmbătă din Săptămîna Patimilor moldovencele noastre părăsesc rugăciunea de la biserică şi se ocupă, în mod special, cu pregătirea bucatelor de Paşti. Ei, bine, că se cade unei bune gospodine să pregătească o masă pascală în familie, dar, cred eu, că mai important este a ne îngriji de suflet, decît de cele ale trupului. Or zice Domnul în Evanghelia Sa:”Nu vă îngrijiţi pentru ce veţi mînca … au nu este sufletul mai mult decît hrana? …Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 25-33).

Sau cînd te gîndeşti, că deseori, mesele de sărbătoare se fac mai mult de ochii lumii, atunci cum să nu te întrebi împreună cu Hristos: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un singur lucru trebuieşte„ (Luca 10,41).

Numai prezenţa, participarea şi încadrarea în rugăciunile slujbei Evangheliilor Patimilor (Joia Mare) precum şi a slujbei Prohodului Domnului (Vinerea Mare) poate aprinde în inimile noastre acea căldură a dragostei dumnezeieşti, acel fior divin al omniprezenţei Lui, care ne dă din plin părtăşia bucuriei Învierii Domnului. Altfel spus, dacă cineva nu a trăit Paştele Crucii, acela nu poate simţi adevărata bucurie a Paştelui Învierii.

Deşi, în cuvîntul său pascal, Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: „ cei ce v-aţi înfrînat şi cei leneşi … cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit … intraţi în bucuria Domnului nostru … masa este plină, viţelul este mult … ospătaţi-vă toţi”, aceasta nicidecum nu înseamnă că bucuria Paştelui se simte la fel de către toţi. Marele Gură de Aur o spune cu referire la Trapeza Duhovnicească, pentru că pe atunci era obiceiul ca la Paşti să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Domnului nu numai slujitorii Altarului, ci şi toţi credincioşii. Şi dacă Domnul Iisus Hristos, atunci cînd vorbeşte cu Nicodim despre botez zice: „ ce este născut din trup, trup este; şi ceea ce estenăscut din Duh, duh este” ( Ioan 3,6), atunci, îndrăznesc să zic că, cei care se pregătesc de Paşte numai cu cele ale trupului, primesc doar bucuria trupului, iar cei care pun în capul unghiului slujbele duhovniceşti, bucuria duhovnicească primesc şi nici de cea trupească nu se lipsesc.

Desigur, nu toate enoriaşele noastre procedează la fel. Sunt femei, care ştiu să-şi programeze timpul astfel, încît să nu părăsească nici frumoasele slujbe bisericeşti, dar şi să se îngrijească de pregătirea Paştelui. Ferice lor, căci au urmat sfatului Domnului care, în alt context, spune: „Pe acestea se cuvinea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Luca 11,42).

Şi totuşi, a sosit Învierea Domnului. A sosit încă o dată pentru a ne încredinţa pe toţi de marea Taină a Răscumpărării noastre. Şi dacă am stat şi noi alături de Domnul la Cruce şi la Mormînt, deşi de multe ori închişi în sine de frica ispitelor, spre seara vieţii pămînteşti, sigur că îl aşteptăm pe Domnul cel Înviat să intre prin uşile încuiate ale inimii noastre şi să ne zică „Pace vouă” (Ioan 20,19)! Aşa a fost. Aşa este. Aşa va fi.