În fiecare an, odată cu sosirea Postului Mare ne întrebăm fiecare, oare ce nou ne-ar putea aduce aceste şapte săptămîni de post. Ispite, încercări, probleme, suferinţe? Se pare că aşa este. Dar oare ele, ispitele, problemele şi greutăţile de tot felul ne ocolesc în restul anului? Sigur că nu. Atunci ce oare nou ne poate aduce Postul Mare? Sau, în genere, ne poate el aduce ceva nou? Greşim după cum am greşit şi mai înainte. Am făgăduit în Postul Mare din anul precedent că ne vom corecta, dar nu ne-am corectat. Am promis duhovnicului că vom împlini cele ce se cuvin nouă şi nu am împlinit. Am vrut să facem o mulţime de lucruri bune, dar nu le-am făcut. Atunci, care este rostul Sfîntului Post?

Dar nu e corect să credem aşa pentru că însăşi faptul că de fiecare dată, cînd facem o analiză asupra vieţii noastre şi conştientizăm că suntem nişte păcătoşi şi laşi înaintea lui Dumnezeu, vorbeşte despre rostul benefic al Postului Mare. Căci, după cum spune Marele Apostol al neamurilor că „ nu săvîrşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc”(Romani 7,15), adică multe lucruri bune voim ale face, dar puţine din ele reuşim, căci firea noastră, prin păcat, este uşor alunecătoare spre tot răul , însă, important este gîndul şi intenţia noastră. Aşa că dacă am pus un gînd bun şi o pornire frumoasă dar, în ciuda străduinţei noastre, ne-a reuşit altceva decît ceea ce am dorit, zice Apostolul „ nu fac eu acestea, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7,17). Nu este aşa atunci cînd conştient facem lucruri urîte înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă bunele noastre porniri, în fine, ajung să fie rele; dacă greşim destul de des; dacă facem ceea ce nu voim , trebuie să recunoaştem, împreună cu Sf. Apostol Pavel, că „ legea este bună”(Romani 7, 16).

Aici, se pare, aflăm răspunsul la întrebarea pe care o puneam la început. Legea este bună şi postul este bun. Mulţumim lui Dumnezeu împreună cu Marele Pavel (Romani 7, 25), prin Iisus Hristos Domnul nostru, că deşi cu trupul slujim păcatului, cu mintea , cu inima şi cu întreaga noastră suflare slujim legii lui Dumnezeu. Da, se ştie că nu slujim aşa după cum am putea-o face, dacă am rîvni mai mult la cele duhovniceşti, dar totuşi nu ne pierdem încrederea că, după cum zice şi sfîntul Simeon Noul Teolog în rugăciunea a şaptea către sfînta Împărtăşanie „nu se ascunde înaintea lui Dumnezeu nici picătura de lacrimi, nici din picătură vre-o parte”. Dă-ne nouă, dar, Mîntuitorule măcar o parte din picătura lacrimilor celor curăţitoare, ca să putem striga împreună cu înflăcăratul Petru „Doamne,Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc”(Ioan 21,17).

Ne înrebăm iarăşi: ce ne poate aduce Postul Mare? Şi răspundem: ceea ce ne aduce în fiecare an sosirea primăverii - reînvierea la viaţă. Aşa după cum de sub sloiurile de ghiaţă isbucnesc pîraie, din pămîntul încălzit de soare răzar firicelele de iabă, iar mlădiţele de copac se îmbracă în flori cu bună mireasmă, tot aşa şi sufletele noastre se dezbracă de sloiurile păcatelor, prin lacrimi de pocăinţă, înmiresmîndu-se de mireasma Harului Prea Sfîntului Duh, cel ce se dă fiecăruia prin Sfintele Taine.

Afară, sub trilurile duioase ale păsărilor, toate revin la viaţă; iar în biserici, îngerii slăvesc pe Dumnezeu cu cîntări de laudă, bucurîndu-se şi mulţumindu-I pentru sufletele dreptslăvitoare care pentru a cîta oară strigă „am greşit” şi îşi primesc iertarea.

Mănăstirea Frumoasa

Publicat: Marti, Aprilie 1, 2008 at 10:58 am in Diverse.