Ieromonahul Mihail Cazacu – un sfant al vremurilor noastre
Vrednicul de pomenire parintele ieromonah Mihail Cazacu a trecut la cele vesnice la 9 martie 2007 in linistea chiliei sale din sfanta manastire Sireti pe care a ctitorit-o cu multa daruire in ultimii sai ani de viata pamanteasca. Asa dum cum si se cuvine ctitorilor, sfintia sa si-a aflat odihna de veci in pronaosul bisericii Bunavestirea, principala biserica a manastirii Sireti. Parintele Mihail a avut o viata plina de iubire si daruire pentru oameni, o viata care cu greu poate fi inteleasa pana la capat de mintea omului contemporan secularizat. Refugiat cu familia in dreapta Prutului in timpul marilor tulburari din anii 40 ai secolului trecut, a ajuns mai tarziu om bine tocmit, cu familie si serviciu, dar fara liniste sufleteasca, in Romania Socialista. Asa, incat caile Domnului sunt nemarturisite, in plina epoca comunista, parintele reuseste sa evadeze in Canada. Lipsit de toate si ajuns in strada, dar liber, parintele Mihail isi gaseste refugiul in rugaciune. Dumnezeu a randuit ca mai tarziu, cel pe care El l-a scos din infernul ateismului combatant, l-a ales Sie sluga vrednica si cedincioasa sa primeasca darul preotiei pentru a duce lumina lui Hristos si in acele colturi departate ale lumii. Desi ferita de ochii lumii si putin cunoscuta la noi, dragostea parintelui pentru oameni a fost una jertfelnica. Slujirea sa ca duhovnic a dat rod insutit. Cine a venit vreodata in contact cu parintele Mihail a simtit in el o adevarata avalansa de compasiune fata de oameni. Dornic de a ajuta pe fiecare, parintele parcurgea sute de kilometri din Canada pana in State ca sa viziteze un bolnav, sa mangaie un scarbit, sa incurajeze un desnadajduit. Niciodata nu a pus accentual pe sanatatea sa, pe varsta inaintata. Pentru el, omul si suferinta lui, au contat mult mai mult decat slabiciunile personale si boala care pana in final l-a rapus. Desi calugarit abia cu un an inainte de moarte, parintele Mihail a fost, dupa traire, un adevarat calugar. Ceaslovul sau de rugaciune este plin de insemnari care evoca trairile launtrice pe care le-a avut in cele mai grele momente ale vietii. Smerenia, modestia si lipsa de grija pentru ale sale il faceau mereu sa se asemene cu un parinte din pustiile Egiptului. El a stiut sa inteleaga si sa traiasca la maxim Sfinta Evanghelie. Adresarea lui carte oameni de fiecare data incepea cu “puiu”. A incurajat pe toti in nadejde si dragoste, chiar si pe cei care dintr-o parte se parea ca meritau mustrati si canonisiti cu toata rigoarea. Parintele avea o evlavie cu totul deosebita pentru Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Inainte de moarte a avut cateva revelatii in urma carora spunea celor din jur ca el o are chezasa mantuirii pe Maicuta Domnului si este foarte linistit. De asemenea, avea mare evlavie la sfinti, cu precadere la sfantul mare mucenic Iacov Persul, ocrotitorul ceresc al ctitoriei sale. De la el, parintele primea puterea de a rabda cu multumire durerile insuportabile, care i le provoca tumoarea. Sfantul Iacov i-a descoperit sfarsitul asa incat parintele a zis celor din jur ca nu va ajunge la Duminica Crucii, luindu-si sfarsitul obstesc in ziua de vineri a sptamanii a doua a Postului Mare.
A trecut deja un an de cand parintele Mihail nu mai este printre noi, un an de cand sufletul lui se bucura cu sfintii si se odihneste de ostenelile slujirii pamantesti. Vor mai trece inca multi ani, iar memoria si faptele parintelui Mihail vor ramane mereu vii in aminterea celor care l-au cunoscut si l-au iubit si care, in rugaciunea personala alearga de fiecare data la el dupa ajutor zicand cu mare credinta: Prea Cuvioase Parintele nostru Mihail, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii!
Vesnica sa-i fie pomenirea!