Rostul Sfintei Biserici în reflectarea adevărului sau corelaţia dintre Biserică şi mass-media

Biserica Creştină întotdeauna a folosit toate mijloacele posibile pentru a mărturisi lumii despre Domnul Iisus Hristos. Ea, ca instituţie divino-umană, conştientizează faptul că autosepararea de societate vine în contradicţie cu misiunea de evanghelizare oferită ei de Mîntuitorul Hristos. Misiunea de iluminare, didactică şi social-pacificatoare a Bisericii obligă ierarhia ei spre o conlucrare cît mai fructuoasă cu mass-media, care are posibilitatea de a duce mesajul Bisericii în toate păturile societăţii. Sf. Apostol Petru ne îndeamnă, zicînd: „Fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteala despre nădejdea voatră” (I Petru 3,15).

Biserica nu poate să neglijeze aspectul cel mai important şi anume că mijloacele de informare în masă au, în general un rol pozitiv asupra omului, amintind aici numai domeniul informaţiilor şi al culturii. Se consideră astfel că tot ceea ce-l poate îmbogăţi duhovniceşte pe om, şi tot ceea ce facilitează comunicarea dintre om şi semenii lui, nu este altceva decît ceea ce se chiamă desăvîrşire a fiinţei umane, după îndemnul Evangheliei „Fiţi desăvîrşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel Ceresc desăvîrşit este” (Matei 5,48).

Biserica s-a manifestat, în general, pozitiv privitor la mijloacele de comunicare în masă. În toate ţările civilizate există emisiuni creştine de radio şi televiziune; din presa scrisă nu lipsesc rubricile sau ştirile religioase; oameni ai Bisericii au fost şi sunt prezenţi în mass-media. De ce? Pentru că, misiunea Bisericii este de aduce oamenii la comuniunea veşnică cu Dumnezeu, după cum scrie Sf. Ap. Ioan Teologul „Şi aceasta este viaţa veşnică; ca să Te cunoască pe Tine, dingurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

În baza acestor temeiuri scripturistice, Biserica a fost şi rămîne predispusă comunicării prin mass-media, dezvoltînd şi perfecţionînd mijloacele de exprimare la nivelul credinciosului de astăzi, aflat mereu între cele două alternative: materie şi duh; secularizare şi spiritualizare. Biserica, în ultimul timp, pune accentul pe lucrarea de propovăduire a mesajului evanghelic într-o lume tot mai secularizată, dar interesată de viaţa religioasă, folosind toate mijloacele: presă scrisă, radio, TV, internet.

Biserica Ortodoxă Rusă, în jurisdicţia canonică a căreia se află şi Mitropolia noastră, în cadrul Sinodului Arhieresc din anul 2000 a elaborat un document oficial cu privire la relaţia dintre Biserică şi mass-media, în care se spune, că „Ierarhia Patriarhiei Moscovei acordă a deosebită atenţie posibilităţii adresării nemijlocite către milioanele de oameni din lumea contemporană prin intermediul mass-mediei. În aceasta se observă datoria Bisericii, pentru care misiunea de a mărturisi despre bogăţia netrecătoare a creştinismului – este o parte indisolubilă a vieţii şi slujirii ei”. Iar ÎPS Mitropolit Chiril, Preşedintele Departamentului Relaţii Externe a B.O.R. spunea: ”Apariţia noastră în reţeaua Internet nu este o dorinţă de a fi la modă sau o încercare de autopublicitate… Mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat acest dar mare sub aspectul noiilor tehnologii de comunicare. A îngropa acest talant (Matei 25,18) ar fi, pur şi simplu, păcat”.

Dar nu trebuie să uităm că efectele mass-mediei se pot manifesta diferit în raport cu Biserica lui Hristos. Este o realitate astăzi că mijloacele de informare în masă pot exercita o mare influenţă atît pozitivă cît şi negativă, pot ajuta la o evoluţie sau involuţie a obiceiutrilor, tradiţiilor, ideilor, principiilor, a normelor de viaţă, în general a civilizaţiei, pot accelera sau frîna procesul duhovnicesc, intelectual sau cultural al omului sau al unei cimunităţi.

Din păcate, accesul la informaţie prin intermediul mass-mediei nu are întotdeauna caracter formativ, în sensul ziditor al cuvîntului. Cîteodată mass-media nu reuşeşte să utilizeze potenţialul benefic de care dispune, ci, dimpotrivă, devine un instrument al răului. Agresiunea informaţională, minciuna îmbrăcată în adevăr şi nu în ultimul rînd, bîrfele cu caracter politic sau social formează în conştiinţa publică imagini greşite şi intră adesea în conflict cu aspiraţiile spirituale promovate de Biserică.

Biserica, după cum am menţionat mai sus, poate aduce mulţumiri mass-mediei, cînd aceasta facilitează propovăduirea spiritualităţii în mase, dat totodată îşi rezervă şi dreptul de a aduce reproşuri unor mijloace de informare în masă de obicei cu caracter comercial, care subminează în mod deschis sau camuflat autoritatea Bisericii, a credinţei noastre strămoşeşti şi normele de viaţă stabilite într-o societate preponderent creştin- ortodoxă. Se ştie că, într-o lume secularizată, unele mijloace de inromare în masă încearcă să ofere publicaţii sau programe TV care să răspundă anumitor „nevoi” ale benefeciarilor informaţiei. Este de evidenţiat aici, îndeosebi, emisiunile TV vădit confesionale sau chiar atee (precum ar fi filmul „Ultima ispită a lui Hristos” sau documentarul „Anii ascunşi ai vieţii lui Iisus Hristos” difuzate de canalul НТВ şi canalul 1 de TV al Federaţiei Ruse), precum şi filmele cu caracter paranormal : „Dosarele X”, „Milenium”, „Sfîrşitul lumii”, „Armaghedon” etc., cu prea-vădit caracter new-age. Programele TV de acest gen, care nu au nimic comun cu misiunea Bisericii lui Hristos, induc publicului, care cu greu deosebeşte miracolul senzaţional de spiritualite, un fals sentiment religios în dezacord cu adevărul scripturistic şi cu Sfînta Tradiţie.

Propagarea violenţei, a erotismului, a prostituţiei, pot produce schimbări majore, uneori tragice, în comportamentul oamenilor, dezumanizînd fiinţa umană, dacă nu chiar îndobitocind-o. Să luăm ca exemplu numai două din elementele caracteristice majorităţii producţiilor cinematografice – violenţa şi pornografia – pe care dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă – mai ales prin intermediul TV – le-au făcut accesibile unui public larg, inclusiv copiilor şi tinerilor. Preponderenţa imaginei împinge cuvîntul pe planul secund. De pildă, un copil sau un tînăr, mare consumator de programe de televiziune, este un om a cărui privire percepe, în mod forţat, numai exteriorul. Succesiunea rapidă a imaginilor seductive creează permanent noi impresii şi acţiuni care blochiază gîndirea şi face imposibilă orice încercare de trezire a „privirii interioare”. Un astfel de tînăr devine dependent de stimulii exteriori, atractivi la aparenţe şi, din această cauză, posibilitatea acestuia de a cunoaşte rostul vieţii, nemaivorbind de spiritualizare, se atrofiază pînă la dispariţie. Închis în universul său virtual, tînărul sau copilul – acesta din urmă mai ales în legătură cu programele de desene animate, în marea lor majoritate cu caracter violent, – găseşte o falsă şi egoistă împlinire a aspiraţiilor sale spirituale şi intelectuale. Efectele acestei „teledependenţe” sunt superficialitatea, sărăcia sufletească şi intelectuală, amoralitatea, egoismul şi pierderea capacităţii autentice de comunicare. Or, tocmai acea stare de comuniune cu Dumnezeu şi cu creaţia Sa trebuie cultivată de la vîrstele cît mai fragede, pentru a crea bazele unor cunoştinţe religioase temeinice şi predispunerea către o viaţă spirituală fructuoasă. Fără existenţa unei stări de comunicare cu Dumnezeu şi cu semenii, căci una fără alta nu se poate – educaţia religioasă şi desăvîrşirea spiritruală devin imposibile.

Marele teolog părintele Dumitru Stăniloae vorbea chiar despre o întreagă teologie a comunicării. Omul, spunea el, primeşte viaţa ca dar de la Dumnezeu în urma comunicării familiare, este creat după chipul şi asemănarea Sa (Facere 1,27), şi tinde după asemănarea cu SfîntaTreime şi, viaţa trinitară care înseamnă comuniune de viaţă şi iubire, ce se comunică atît între persoanele divine, cît şi între cele umane, după Acest model veşnic. Iisus Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14,6), este Cel ce ne transmite această viaţă de comuniune prin Sfîntul Duh, prin Sfintele Taine, prin rugăciunile Bisericii. Această viaţă în comuniune susţine şi dezvoltă comunicarea între om şi semenii lui, de aproape sau de departe, îmbogăţindu-l duhovniceşte, ajutîndu-l, într-o anumită măsură, să meargă spre desăvîrşire.

Arhimandit Ambrozie (Munteanu)
Mănăstirea Frumoasa