12/25 decembrie - pomenirea Sfîntului Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni
Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni. În vreme de secetă a adus pe pămînt ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vînzătorii de grîu, dărîmîndu-le hambarele în care ţineau grîul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile rîurilor. A dat la iveala gîndurile păcătoase ale unei desfrînate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. Prin puterea Sfîntului Duh, a astupat gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfîntul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflînd de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpînei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.
Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumînări în biserică; cînd sfîntul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfîntul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cîntau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorîrii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, cînd candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrînare şi care nu voia să-şi mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, deşi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfîntului era plin de rouă; prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. Că sfîntul era milostiv şi îndurător o arată întîmplarea cu cei ce au încercat să-i fure oile din turmă. Sfîntul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea cea de toată noaptea.
Ocîrmuind bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să petreacă cu îngerii la anul 348.
Sfintele moaşte ale Sfîntului Spiridon au în permanenţă temperatura normală a corpului uman, iar papuceii din picioarele lui în fiecare an sînt schimbaţi, deoarece se rod la tălpi. Dovadă că Sfîntul Spiridon este printre noi avem minunea care se petrece în noaptea dinspre 12 decembrie, cînd sticla de la racla cu sfintele lui moaşte se abureşte, iar la o vreme necunoscută, pentru ceva timp, sfîntul lui trup dispare din raclă. Se spune că atunci Sfîntul Spiridon merge prin lume, cercetînd pe cei din necazuri, care îl chiamă în ajutor.