În faţa fiecărui om, ca şi în faţa întregii omeniri, viaţa aşterne două drumuri – drumul binelui şi drumul răului. Omul, înzestrat de Dumnezeu cu suflet, intelect şi raţiune are capacitatea de a alege binele de rău, iar prin darul Sfîntului Duh, are şi puterea de a se lupta cu răul. Lipsit, însă, de cunoştinţe despre menirea vieţii pămînteşti, despre lumea duhurilor şi despre războiul nevăzut între bine şi rău, omul nu poate lupta efectiv cu răul. În vîltoarea vieţii nu întotdeauna este uşor şi simplu să-ţi alegi adevărata cale, a binelui şi mîntuirii şi să ocoleşti drumul minciunii şi al pierzării. Mai mult ca atît chiar şi cel care şi-a ales deja drumul binelui nu de fiecare dată reuşeşte să reziste tentaţiilor şi încercărilor. Deoarece calea răului e cea mai uşoară şi largă, ea este aleasă de mulţi, şi anume de cei care sînt predispuşi plăcerilor neabuzibe ale acestei vieţi. Calea binelui, ca una ce este anevoioasă şi îngustă, este preferată de puţini, şi anume de cei, care aspiră la binefacerile spirituale şi care, pentru a şi le însuşi, sînt gata de strădanie şi trudă. (continuare…)

De-a lungul timpului, cercetătorii au propus mai multe variante privind originea mitropolitului: grecească, macedoromână (sau meglenoromână) sau română. Ipoteza originii greceşti a fost abandonată. Dintr-o interpolare a sa în traducerea vieţii Sfîntului Evanghelist Luca, în care se vorbeşte succint despre istoria românilor de la sud şi nord de Dunăre, reiese că Dosoftei avea conştiinta că este român: “aceşti români a noştri să despart pre trii scaune: Moldova, Ţara Româneasca şi Ardealul. Mai este încă una, alăture de Ţara Grecească.” Conform dovezilor existente, viitorul mitropolit s-a născut la Suceava, în anul 1624, în preajma sărbătorii Sfîntului Dimitrie, primind din botez acest nume. Părinţii săi, Leontie şi Misira Barilă, binecredincioşi creştini, erau români de neam, avînd rude în Transilvania şi în ţinutul Liovului (Polonia). (continuare…)

Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni. În vreme de secetă a adus pe pămînt ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vînzătorii de grîu, dărîmîndu-le hambarele în care ţineau grîul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile rîurilor. A dat la iveala gîndurile păcătoase ale unei desfrînate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. Prin puterea Sfîntului Duh, a astupat gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfîntul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflînd de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpînei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată. (continuare…)

Sf. Ambrozie s-a născut într-o familie creştină nobilă din Treveri. După ce a făcut frumoase studii de literatură şi drept, a îmbrăţişat cariera administrativă, prin care a ajuns la prefectura oraşului Mediolanum.

După moartea episcopului arian, Auxenţiu al Mediolanului, ortodocşii şi arienii se adunaseră într-o zi în biserica cea mare, unde discutau cu aprindere ocuparea scaunului vacant. Informat de neînţelegerile de la această adunare, Ambrozie a venit la biserică, în calitate de om al autorităţii, să facă linişte. Dar o voce de copil, prin voinţă de sus, rosti cuvintele: Ambrozie episcop. Cu tot refuzul său, cu toate că nu era decît catehumen, poporul l-a ales în unanimitate episcop. (continuare…)

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia” (Matei 18,16).

De ziua Sfîntului Nicolae mănăstirea împreună cu credincioşii şi enoriaşii au organizat o acţiune de suflet aducînd cadouri copiilor din familii cu posibilităţi reduse din satul Frumoasa. Celor 20 de copiii selectaţi de către direcţia gimnaziului din localitate li s-au oferit în dar truse cu rechizite şcolare, primite din partea Asociaţiei Mitropolitane „Agapis”, director prot. Octavian Moşin, cruciuliţe şi cărţi de rugăciune din partea mănăstirii, precum şi dulciuri din partea enoriaşilor.
În gimnaziul satului Frumoasa, al cincilea an consecutiv, maicile mănăstirii fac ore de Religie cu copiii. Cu banii proveniţi din salariul profesoarei de Religie, mănăstirea a cumpărat pentru gimnaziu mobilier, inventar de cancelarie ş. a. necesare procesului de învăţămînt. (continuare…)

Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfinţit era de loc din Capadocia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugărească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. La vîrsta de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie; acesta l-a trimis la cuviosul Teoctist în chinovie. Acolo a cunoscut vieţuirea dumnezeiască a fraţilor şi a mers pe urmele virtuţii celor pe care i-a cunoscut în chinovie. Din pricina covîrşitoarei lui înduhovniciri, marele Eftimie îl numea copil cu suflet de bătrîn. Şi cu cît creştea în vîrstă cu atît sporea şi în virtute. De aceea a şi făcut multe minuni. Printre altele, prin rugăciunea lui, a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă. A fost învăţătorul multor monahi. A fost în două rînduri sol la Constantinopol, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri: o dată la împăratul Anastasie, iar a doua oară la împăratul Iustinian. Ajungînd deci la vîrsta de nouăzeci şi patru de ani, s-a mutat către Domnul la anul 532.

De la Sfîntul Sava avem tipicul slujbelor bisericeşti care este acceptat în toată Biserica Ortodoxă ca model şi îndrumar pentru programul zilnic de rugăciune.

Sfânta Muceniţă Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis. Era fiica unui păgân cu numele Dioscor, care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, cînd tatăl ei a spus sa se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit sa se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns ca a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit să o omoare cu sabia, dar sfînta a fugit şi s-a ascuns într-o stîncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a tîrît-o de cosiţe şi a băgat-o în temniţă. Sfînta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfîrşit a fost ucisă cu sabia de tatăl ei. Se spune ca tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet şi a murit.

Sfintei Varvara ne rugăm pentru a dobîndi de la Domnul sfîrşit creştinesc vieţii noastre. (continuare…)

Părinţii şi maicile mănăstirii Frumoasa împreună cu enoriaşii şi închinătorii sosiţi la slujba Sfintei Liturghii s-au rugat pentru copiii bolnavi, orfani, săraci, exploataţi, lipsiţi de bucuriile copilăriei. Înainte de începutul Sfintei Liturghii s-a citit acatistul către Sfîntul Stelian, ocrotitorul copiilor, iar în timpul Sfintei Liturghii s-au rostit cereri şi rugăciuni speciale pentru toţi copiii aflaţi în suferinţă. Spre finalul serviciului divin s-a organizat o colectă de binefacere. Din banii adunaţi se vor cumpăra cadouri pentru copiii din familii social vulnerabile din satul Frumoasa.

„Ne-am rugat Bunului Dumnezeu pentru toţi copiii din lume aflaţi în suferinţă şi necazuri. Dumnezeu, din marea sa iubire pentru noi, a lăsat suferinţa drept mijloc de purificare. Or, atunci cînd suferă un copil nevinovat, nu Dumnezeu este pricina suferinţelor lui, ci nepăsarea şi neglijenţa celor maturi. Este de datoria noastră să ne rugăm pentru ca fiecare matur, care a dat naştere unui copil, să-şi respecte îndatoririle sfinte de părinte” - a confirmat părintele duhovnic arhimandritul Ambrozie.

În lumea contemporană, cu siguranţă, există forţe antihristice ce ar dori desacralizarea Bisericii Ortodoxe şi transformarea ei într-un fel de asociaţie obştească, tip ONG, care să-şi consume energiile în lupte sterile cu un fals antihrist, la iluziile căruia ar trebui să se raporteze. Aceste lupte pot fi uşor cîştigate de ele, cînd se face din Antihrist centrul vieţii noastre şi nu există raportarea la Hristos – Biruitorul iadului, cu care trebuie să aven o relaţie vie. Mulţi creştini ortodocşi de astăzi au dat uitării lucrarea faptelor iubirii creştine în schimbul discuţiilor asiduu la teme de provenienţă neoprotestantă referitoare la codurile de bare, noile buletine electronice, scenariul sfîrşitului lumii, mai ceva ca în teoria drobului de sare. De la ei poţi auzi pomenindu-se mereu de antihrist, de masoni, de unii stareţi şi duhovnici „văzători cu duhul”, mai mult decât de iubirea lui Hristos cel Înviat şi Sfinţii Părinţi propovăduitori ai pocăinţei ce ne poate slobozi de legăturile satanei. Îşi lucrează oare liniştit mântuirea un astfel de creştin care se teme mai mult de Antihrist decât de Hristos? Evident, nu. (continuare…)

Sfîntul Andrei este primul ucenic al Domnului, frate cu Petru. A binevestit cuvîntul Evangheliei popoarelor din bazinul Mării Negre şi de la gurile Dunării. Există ipoteze că s-ar fi ridicat în sus pe apele Prutului şi a Nistrului binevestind cuvîntul mîntuirii dacilor care populau aceste teritorii.
Sfîntul Andrei este chemat în rugăciune de toţi românii ca patron ceresc al neamului nostru care s-a născut creştin.

Tradiţia ghicitului în noaptea spre Sf. Andrei este de origine păgînă şi a persistat în obiceiurile strămoşilor noştri ca o dovadă a vechimii creştinătăţii pe meleagurile noastre. Aceste obiceiuri, deşi populare şi în zilele noastre, sînt sancţionate de Biserică şi nerecomandabile pentru domniţele credincioase, cel mai bun mijloc de aţi făuri viitorul căsniciei fiind rugăciunea.

Pentru o căsătorie reuşită, fetele creştine se roagă Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina, a cărei pomenire s-a făcut la 7 decembrie /24 noiembrie, stil vechi/.

Părinţii şi maicile mănăstirii Frumoasa împreună cu enoriaşii şi închinătorii sosiţi la slujba Sfintei Liturghii s-au rugat pentru vindecarea celor gravi bolnavi, care suferă de boli incurabile sau care în suferinţă fiind nu au posibilităţi financiare pentru tratament.
„Ne-am rugat Bunului Dumnezeu ca să fie milostiv tuturor celor grav bolnavi, să le dea iertarea păcatelor şi să le umple inima de nădejde. Am cerut în rugăciunile noastre ca cei pe care boala i-a ţintuint la pat să primească mîngîierea Duhului Sfînt şi bucuria Învierii aşa după cum merită cei care acceptă suferinţa acestui veac în numele vieţii viitoare”- a confirmat părintele duhovnic arhimandritul Ambrozie.

STIMAŢI CREŞTINI,

Fiecare duminică a Postului Crăciunului, în mănăstirea noastră, va purta semnificaţia de ZI DE RUGĂCIUNE SPECIALĂ în care se vor oficia Sfinte Liturghii cu rugăciuni speciale după următorul grafic:

2 decembrie 2007 – zi de rugăciune pentru cei plecaţi la muncă peste hotare;
9 decembrie 2007 – zi de rugăciune pentru cei bolnavi de SIDA, cancer, leucemie şi alte maladii ucigătoare;
16 decembrie 2007 – zi de rugăciune pentru copiii orfani, copiii străzii, copiii aflaţi în robie, copiii bolnavi incurabil şi invalizi;
23 decembrie 2007 – zi de rugăciune pentru cei robiţi, cei din închisori, cei traficaţi şi privaţi de libertate;
30 decembrie 2007 – zi de rugăciune pentru cei stăpîniţi de patima beţiei, narcomaniei, desfrîului şi fumatului;
6 ianuarie 2008 – zi de rugăciune pentru mamele solitare, gravide şi pentru femeile care au avortat.

VĂ INVITĂM SĂ PARTICIPAŢI LA RUGĂCIUNE!
AŞTEPTĂM POMELNICILE DVS.

Din Biblie aflăm că postul este prezent din primele zile ale existentei umane. Porunca dată de Dumnezeu lui Adam şi Evei: ”Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci” (Facere 2,17) nu este altceva decît legiferarea divină a postului şi model de abţinere. Religia paradisului s-a bazat pe unitatea sfîntă între om şi Dumnezeu. În paradis, postul, ca asceza este un mijloc de întărire a omului în sfinţenie prin împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Şi numai după căderea protopărinţilor, postul, capătă caracter de luptă împotriva viciilor.
Cărţile Vechiului Testament redau postul ca mijloc de curăţire a sufletului necesară pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. (continuare…)